CÂȘTIGĂTOAREA DE LA EUROVISION ESTE UN PRODUS AL ȘCOLII DIN PITEȘTI

DIN PARIS LA ȘTEFĂNEȘTI ȘI SUCCES MULT ÎN PITEȘTI

PLAMÂNII CULTURALI AI EUROPEI ÎN 2019:PLOVDIV ȘI MATERA

CULOAREA ANULUI 2019-UN ÎNDEMN LA FERICIRE!

MAFIA GUNOAIELOR DE LA ȘTEFĂNEȘTI A SCHIMBAT SUBPREFECTUL

SIMFONIA LALELELOR - NOTA 10 LA PATRIOTISM ȘI NOTA 2 PENTRU CENZURĂ ȘI COMUNISM

Uitarea și delăsarea care cuprinseseră unul din cele mai încărcate locuri de istorie de la noi,Conacul Davila-Pericari din sudul Argeșului unde a fost educat Carol al doilea,unde și-a scris piesele Alexandru Davila,unde a existat prima școală de arte și meserii,primul spital sătesc din mediul rural, au fost gonite de extraordinarele acțiuni ale voluntarilor și reprezentanților uneia din cele mai prestigioase fundații culturale din România.

gheorghe bagulescu1

S-a născut la 1 noiembrie 1890 ca al doilea fiu într-o familie de argeșeni de la Ștefănești-Argeș,tatăl fusese învățător dar împreună cu soția și ceilalți doi copii locuiau la Flămânda,județul Brăila. Militar de carieră, după ce a luptat în primul război mondial în Batalionul I Vânători de munte, cu gradul de căpitan, a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, alături de alţi cinsprezece militari, printre care şi viitorul rege al României, Carol al II lea. I se acordă onoarea de a aduce în Capitală actul oficial al Marii Uniri, pe traseul Alba Iulia – Sibiu – Câineni –Curtea de Argeș- Piteşti – Bucureşti. Scrie o carte intitulată “Zile de Energie .

La 14 februarie 1925 a început cea mai tulburătoare și controversată poveste de iubire din istoria României.Carol al doilea a cunoscut-o la premiera filmului Nibelungii pe cea care avea să-i rămână alături până în 1953.
Elena Lupescu,o tânără ambițioasă,proaspăt divorțată,cu părul roșu, ochii verzi și forme voluptoase,l-a făcut pe Carol să renunțe la tron,să renunțe la România și cu multe peripeții să o ia de nevastă la Rio în 1947.

Cea mai mare excursionistă a sărbătorilor de iarnă din tagma directorilor de instituții din Argeș este fără discuție Mariana Pană,directorul adjunct al A.P.I.A Argeș.Accesorizată cu frumosul Ștefănuț,fiul acesteia în vârstă de 8 ani de Crăciun și părinții de Revelion,vesela familie Pană a bifat Londra,Milano,Veneția și Lacul Como. Ceva imperfect în toată această aventură trebuia să fie și a fost ora două noaptea când s-a spart petrecerea la milanezi iar argeșenii s-au dus la culcare neobișnuit de devreme!

Dacă de educația școlară a celui care avea să devină mai târziu Carol al doilea s-au ocupat mai multe persoane iar Regele Carol I nu a fost oricum mulțumit și întotdeauna a încercat să impună în anturajul educațional al prințului oameni din preajma sa,Generalul Ion Perticari,de exemplu și soția acestuia Elena Davila,în ceea ce privește educația sexuală avem un singur nume-Alexandru Davila.12494656 856036651175556 480442565696747056 n1
Dramaturgul,directorul  Teatrului National și cumnatul Generalului Perticari,marele Alexandru Davila i-a făcut rost adolescentului în vârstă de16 ani de o fată inițiată în arta amorului,i-a pus la dispoziție apartamentul și la sfârșit a și chestionat ,,profesionista,,în legătură cu prestația începătorului.
,Nea Alecule,m-a omorât!,,ar fi declarat aceasta după cum își amintește Argentoianu.

O personalitate unică în istoria românilor, foarte puţin cunoscută la nivel public, a fost logofătul Ioan Norocea din Pitești. Niciun personaj cu rangul de boier, nici înainte, nici după el, nu a mai participat efectiv şi permanent la conducerea tuturor celor trei ţări româneşti, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania,a slujit pentru șapte domnitori și descendenții lui sunt Regina Elisabeta sau Prințul Charles,mai mult decât atât,el a făcut prima unire efectivă între Țara Românească și Moldova care a durat ...două luni iar lui Mihai Viteazu atât el cât și fetele Velica și Zamfira i-au fost de mare ajutor. 

De Mărțișor,argeșenii plecați prin lume nu și-au uitat tradițiile.Asociația PRO VITA LEX din Torejon, de lângă Madrid condusă de două piteștence,mamă și fiică,Angela și Valentina Petre,au confecționat manual câteva sute de mărțișoare cu ajutorul copiilor îndemânatici ai românilor din Spania și le vor oferi tuturor celor care vor să aibă acest simbol al primăverii.

Asociația PRO VITA LEX are o activitate bogată în rândul comunității din Peninsula Iberică și ține aprins focul tradiției și românismului.

Există lucruri care nu trebuie să se întâmple în județul nostru,de exemplu un război sau o calamitate naturală care ne va determina să apelăm la Crucea Roșie.De ce?Păi,Argeșul Frumos, ghinionist din fire, o are director pe Doina Popescu de 20 și ceva de ani ]n fruntea acestui prestigios organism si nu ne amintim trei acțiiuni de impact!